Banca Angliei pregătește alternativa la Bitcoin

Share This Post

Doi cercetători de la University College London au creat o monedă digitală care se dorește a fi o versiune “centralizată” a monedei Bitcoin. Proiectul a pornit la sugestia Băncii Angliei, care vrea o monedă virtuală pe care o bancă centrală să o poată administra (controla). Noua monedă, numită RSCoin, are în comun cu Bitcoin folosirea criptografiei pentru a crea numerar digital “imposibil de falsificat”. O altă asemănare va fi verificarea tranzacțiilor prin înregistrarea lor într-o bază de date cu istoricul complet al mișcărilor de numerar.
Registrul de tranzacții al Bitcoin este susținut de o rețea de computere din întreaga lume administrate de diverse persoane și companii neafiliate unor autorități centrale. Codul aflat la baza Bitcoin limiează numărul de unități Bitcoin la 21 de milioane (în prezent sunt în circulație 15 milioane). Spre deosebire de Bitcoin, registrul de tranzacții al RSCoin este controlat de banca centrală, care va păstra și o cheie specială de criptare prin care va controla cantitatea de bani de pe piață. Astfel, banca va putea face ajustări de genul relaxărilor cantitative făcute de Federal Reserve și alte bănci centrale după criza financiară din 2008. Un număr mic de organizații terțe ar urma să fie alese de banca centrală pentru a procesa noile tranzacții și a le trimite către registrul central. Printre acești terți s-ar număra marile bănci comerciale.
RSCoin a fost până acum testat pe 30 de computere din platforma cloud a Amazon. Bhagwan Chowdhry, un profesor de finanțe la UCLA este citat de MIT Technology Review spunând că RSCoin ar face banii să circule mai repede și ar fi mai ușor acceptată la scară largă decât Bitcoin. Există într-adevăr două tipuri de public pentru moneda virtuală așa cum o cunoaștem acum – cei care preferă independența față de o soluție centralizată (utilizatori de nișă, mai deschiși către risc) și cei care percep o monedă controlată ca fiind mai sigură și mai familiară (un public mai larg, care poate include și mediul de business).
Ideea din spatele Bitcoin merge însă mai departe de moneda virtuală. Un consorțiu de 11 mari bănci, inclusiv UBS și Credit Suisse au anunțat finalizarea primului test al unui software bazat pe o tehnologie similară, care să fie folosit la tranzactii cu active financiare precum obligațiuni sau derivative. Experimentul a avut loc deja în cadrul platformei cloud a Microsoft, Azure. Este ceea ce Microsoft consideră a fi “the next big thing”.
Ce crezi, va fi Bitcoin înlocuit de RSCoin ?

More To Explore