Storage. Back to the future. Koding version.

Share This Post

Un articol din seria “IT made simple” – de la Koding

Foarte des, în discuțiile pe care le avem cu ai noștri clienți, ajungem la discuția despre server.
Ne-am decis să decodificăm, că doar suntem la Koding, ceea ce înțeleg oamenii (aflați în exercițiul funcțiunii) prin server.
Sunt mai multe unghiuri. Unii își închipuie o cutie mare, neagră, ce face, cel mai des,  un zgomot asurzitor și care este folosită pentru a stoca documentele comune ale companiei. În foarte multe organizații, folderul “Comun” este, după cum îi spune numele, comun. Marea parte a cererilor de servere pentru companii mici codifică de fapt altă nevoie: aceea de un loc comun, distribuit între mai mulți angajați, unde să ținem și să găsim documentele atunci când avem nevoie. Unii cer server cu Windows, alții cu Linux. Unii își doresc soluții de tip NAS sau calculatoare obișnuite pe care să ruleze o versiune (open source) Linux construită pentru managementul fișierelor. Indiferent de ciclul lor pe scara înțelegerii tehnologiei, tipul ăsta de cerință este, știu că nu vă așteptați?, comun.
Koding Server K-FS
Alt segment al clienților noștri, înțeleg că serverul este o cutie care costă destul de mult și cu ajutorul căreia rulează aplicațiile companiei.
Mai sunt câțiva clienți pentru care serverul este acel serviciu pentru care plătesc lunar. Și, știu de la colegii tehnici, că se află într-un datacenter de prin București. Sau Brașov. Sau Cluj. Depinde și pe unde a fost plasată falia tectonică în documentele de tip “risk management” ale companiei mamă?.
Mai sunt câteva abordări filosofice ale serverelor însă, ne place și unghiul prietenilor de la Bunnyshell. Aceștia înțeleg prin server propriu orice fel de mașină virtuală (sau container) aflată într-o soluție de cloud. Publică sau privată. Asta contează și mai puțin. Fie că rulează în AWS, Azure sau AzureStack, această instanță este un server.

De ce scriem?

Pentru că ne dorim să rezolvăm dureri de tipul: “trebuie să ne schimbăm serverul”, “avem nevoie de un server nou”, “unde naiba sunt documentele alea”, “am nevoie de vpn să pot edita documentul”, precum și altele asemenea, avem o veste bună. Majoritatea (covârșitoare, am spune) a clienților noștri utilizează Office 365 ca soluție centralizată pentru colaborare. Partea de stocare de documente, fie private, fie ale întregii echipe, funcționează foarte bine. Și noi o facem. Și ne place. Alte soluții faine sunt oferite de Google (G Suite) sau Dropbox. Totuși, o bună parte dintre utilizatori, preferă soluția clasică. Un “folder” pe care să îl vadă toată lumea, iar fiecare dintre ei să-și poată organiza fișierele și folderele în modul clasic (arborescent).
E adevărat, lipsesc multe funcționalități uzuale în 2019: versionare, check în, check out, drepturi granulare, AIP/RMS sau altele. Pe de altă parte, știm că mulți dintre voi oricum nu le folosesc. Long live “adoption reporting tools”?. Așa că, avem vești bune: de ce să primești mașini Ferrari, dacă tu încă nu ai carnet de conducere?! Koding are o soluție eficientă: K-FS. Acronimul lui Koding File Server.

Nu ocupă spațiu, nu cere investiții inițiale, nu are termen lung de adopție, nu costă o avere. Implementarea nu durează 3 zile (se poate citi și în registrul 3 săptămâni), iar scalabilitatea este (aproape) nelimitată. Pentru cei pasionați, avem și o descriere tehnică. Nu am reinventat roată, doar simplificăm tehnologia și ne folosim cunoștințele pentru a găși soluții creative potrivite unor nevoi diverse.

Cum o facem: folosim storage distribuit pe platforme cloud (Microsoft Azure sau Microsoft Azure Stack), utilizăm o interfață de autentificare și una de conectare dedicate fiecărui client și ne ocupăm de configurarea stațiilor (notebook, desktop, workstation) fiecărui utilizator (manual, automat sau printr-un ghid de tip self service). La final, facem un scurt training, apoi poți începe să lucrezi. Pentru protecția acestui tip de file server, recomandam si un produs de backup, care să protejeze din perspectiva logică datele (în cazul în care sunt șterse de cineva din cadrul companiei, le putem recupera din backupul configurat pentru fiecare client în parte). Dacă cultura ta organizațională se bazează mai mult pe încredere, nu e nevoie de backup. Datele sunt scrise concomitent în 6 locații diferite ale aceluiași datacenter și acest nivel de protecție este suficient pentru unii.
Încă un lucru fain: nu contează ce sistem de operare folosești. Fie că ai Windows, fie că îți place Apple sau ești un utilizator de Linux, K-FS funcționează și pentru tine. Tot ce ai nevoie este un calculator și o conexiune la internet (destul de simplu și ieftin în România, nu crezi?).
K-FS Koding File Storage
Sună bine, dar ai început să te gândești la bugete și alte nebunii? Noi considerăm că, din perspectiva prețului, soluția este una super eficientă pentru volume mici de date. Acesta începe de la 19.99Eur/luna (fără niciun alt cost) pentru o capacitate de 100GB și cuprinde atât serviciile de instalare de la distanță pentru maxim 25 de utilizatori. Dacă ai mai mult de 25 de utilizatori, îți putem construe un plan personalizat. Iar dacă ești între primii 5 clienți, îți dăm și un discount de 50% pentru primele 3 luni de contract.
În concluzie, spunem că avem soluția ideală pentru o echipă, un proiect sau o întreagă organizație care are nevoie de stocare comună și atât. Te invităm să afli mai multe pe pagina dedicată, și, dacă-ți sună bine, știi unde să ne găsești: Pagina de contact. De acolo preluăm noi (colegii de la vânzări se laudă ca au un SLA mai mic decât cei de la tehnic). Testează-i!

More To Explore